Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Evenimentul Zilei
Anul şi data apariţiei: 13.03.2012
Tematica: legea învăţământului – predarea limbii române ca a doua limbă
Categoria articolului: ştiri
Titlul articolului: Ungureanu: Soluţia pentru UMF Târgu Mureş să respecte principiul multiculturalităţii. Pe lângă linia de studiu în maghiară, să fie şi limba germană
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.evz.ro/detalii/stiri/ungureanu-solutia-pentru-umf-tg-mures-sa-respecte-principiul-multiculturalitatii-pe-lan-971.html


Guvernul s-a reunit, astăzi, în şedinţă, pentru a lua în discuţie aprobarea HG pentru înfiinţarea unei linii de studiu în limba maghiară în cadrul UMF Târgu Mureş. Premierul a susţinut că Guvernul urmează să aplice o soluţie tehnică de înfiinţare a liniei maghiare de învăţământ la UMF Târgu Mureş, astfel încât studenţii să nu aibă nimic de reproşat faţă de modul de rezolvare a acestei probleme.
"Grija mea personală este ca, în primul şi primul rând, studenţii, care sunt beneficiarii direcţi ai procesului de învăţământ, să nu aibă nimic de reproşat felului în care urmează să fie rezolvată această chestiune pentru că ei reprezintă motivul, raţiunea pentru care există universităţi şi instituţii de învăţământ superior în orice ţară civilizată din lume. Grija acestui cabinet este ca diplomele pe care studenţii le obţin la finalul parcursului de studiu să fie recunoscute legal, în aşa fel încât cariera lor să-şi poată urma cursul netulburată", a spus premierul Mihai Răzvan Ungureanu, la începutul şedinţei de Guvern.
În acelaşi timp, "soluţia tehnică posibilă trebuie să respecte Legea învăţământului, principiul autonomiei universitare şi multiculturalitatea", a spus Ungureanu.

Soluția va fi pusă în dezbatere pe internet

Totodată, premierul a ţinut să precizeze că luni seara a purtat o discuţie cu liderul studenţilor din Târgu Mureş pentru a-i aduce la cunoştinţă intenţiile Guvernului.

"Chiar ieri seară am stat de vorbă inclusiv cu liderul studenţilor din Târgu Mureş pentru a spune care sunt intenţiile acestui guvern", a spus Ungureanu.

Potrivit premierului, soluția despre care se va discuta în şedinţa de cabinet va fi audiată în primă lectură, urmând apoi să fie pusă în dezbatere publică pe internet, timp de 10 zile.

"În intenţia mea a fost ca, pe lângă linia de studiu în engleză, în maghiară, română, să fie şi limba germană. Este una dintre limbile de civilizaţie ale lumii", a conchis Ungureanu.
  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.